<< Despre vietuirea parintelui Arsenie pe timp de detentie marturiseste, Virgil Maxim - trecut in timp la Vesnicie:
" Sedeam in celula cu Anghel Papacioc, acum Arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru ca dansul avea nevoie de ajutor permanent, am ramas sa-l ingrijesc... De la dansul am invatat nu numai sa ma rog bine, ci mai ales sa patrund lama sabiei << Cuvantului Adevarului Dumnezeiesc>> pana in rarunchi, in adancul duhului... Anghel Papacioc, iertati-ma pentru aceasta destainuire, cand se ruga nu mai auzea si nu mai vedea nimic in jur. Starea aceasta o avea si Parintele Vasile Serghie. Erau complet absorbiti de rugaciune.
In perioada de tranzitie (1945- 1947) in care ne puteam organiza viata in interiorul inchisorii, am stat cateva luni in aceeasi celula, cu Parintele Vasile Serghie si cu Anghel Papacioc. In programul duhovnicesc, in afara de rugaciune, studiu, meditatie, convorbiri exegetice etc., intra si o zi pe saptamana de tacere completa, facuta tot cu scopul unei adanciri si intalniri tainice cu Dumnezeu, o analiza scrupuloasa a tuturor momentelor si actelor vietii, pe care apoi, intr-o marturisire, o analizam, adancindu-ne si mai mult si incercand sa gasim solutii de vindecare si indreptare sau de incuviintare, dupa cum era cazul. Dupa o astfel de <<punere sub lupa>> a vietii sale, Parintele Vasile Serghie care nu se menaja in nici un fel, a avut un moment de mare cutremur sufletesc:
- Fratilor, sunt tulburat, gandindu-ma cum de am indraznit sa ma fac preot? Probabil de aceea m-a adus Dumnezeu aici ca sa-mi dau seama cu adevarat de nevrednicia mea. Caci ce taina este aceasta si ce obligatii apasa asupra constiintei acestui slujitor si ce raspundere in fata lumii si a lui Dumnezeu! Ma cutremur si nu cred ca voi mai putea sa implinesc aceasta misiune, dandu-mi seama ca starea preotiei ma depaseste! Si decat sa o fac cu nevrednicie, mai bine n-o mai fac!...
Eu stateam uimit, cu privirea aplecata, uluit de marturisirea parintelui. Anghel Papacioc, apropiindu-se de dansul, cu ochii plin de lacrimi i-a zis:
- O, Parinte Vasile, acum cu adevarat esti un bun preot! Acum, cand traiesti cu constiinta nevredniciei tale! <<Caci puterea lui Dumnezeu intru neputinta se arata si celor smeriti Dumnezeu le da harul Sau!>> Ce bine ar fi, a continuat Anghel, daca fiecare preot ar trai cu aceasta constiinta a nevredniciei sale. Cu cata atentie, cu cata frica si cutremur si-ar implini slujirea lui de apostol al lui Hristos pe pamant?!
Cazand unul in bratele celuilat plangeau, lacrimi de mangaiere si bucurie incurajatoare impreunandu-se pe obrajii lor. Am ingenuncheat in rugaciune.
Gandeam ca daca un preot se cutremura, gandindu-se la raspunderea ce o are pentru aceasta slujba sfanta, este mai usor pentru un mirean sa se mantuiasca, decat pentru un preot... Anghel Papacioc imi ghicea gandurile:
- Vezi, o frate Virgil, ca mantuirea, este in posibilitatea lui Dumnezeu nu doar pentru cel ce doar doreste, ci si pentru lucrarea celor bune. Primul pas al acestei lucrari este tocmai constiinta nevredniciei. Atunci intervine harul sa te invredniceasca dandu-ti puterea sa inaintezi la locul slujirii tale.
Anghel Papacioc era atunci tainic calugar si preot!
Binecuvinteaza Sfinte Parinte Arsenie, si te roaga pentru noi pacatosii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!