Sfanta Mahrama a Domnului

      Despre Sfanta Mahrama a Domnului Iisus, stiind putine lucruri am descoperit o relatare deosebita care a avut loc la Mormantul Sfant in anul 1867. De aici aflam de minunea savarsita in Marea Sambata dinaintea Sfintelor Pasti, si de imprimarea chipului Mantuitorului pe mahrama Veronicai.

     În Sâmbăta Mare a anului 1867, cu câteva luni înaintea de moartea sa, Episcopul Meletie conduce ceremonia Sfintei Lumini pentru a 29-a şi ultima dată. Arheologul Warren, însă, participă la ceremonie pentru prima dată. Uimit de cele pe care le-a trăit înăuntrul bisericii, încearcă să cerceteze natura minunii şi de aceea, după câteva zile, se hotărăşte să-l întâlnească pe Meletie.

       În acea Sâmbătă Mare a anului 1867, în interiorul Mormântului a avut loc un eveniment cu totul deosebit. Aşa cum arată Warren în lucrarea sa Ierusalimul subteran, Episcopul Meletie i-a destăinuit că, atunci când a intrat în interiorul Mormântului, a pus pe placa de pe Mormânt un obiect sfânt al Creştinismului: aşa numita Sfânta Mahramă sau Mahrama Veronicăi.

       Potrivit cu tradiţia, atunci când Iisus mergea spre Golgota purtând pe umeri Cinstita Cruce, unei femei din cetate, numită Veronica, i s-a făcut milă şi alergând lângă el, a folosit propria ei mahramă ca să-I şteargă rănile şi faţa. Şi atunci s-a întipărit pe mahramă Chipul lui Dumnezeu-Omul.

Iisus şi Veronica într-o icoană portativă care se află în paraclisul
grec-ortodox al Mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani.

 

       Conform referirilor medievale, Mahrama originală a Veronicăi se păstra în vechea Bazilică a Sfântului Petru din Roma, din secolul al XII-lea până la începutul celui de-al XVII-lea, şi a fost un loc foarte popular pentru pelerini.

       În jurul anului 1610, în perioada reconstrucţiei Bazilicii în baza noilor planuri ale lui Michelangelo, Mahrama a dispărut şi de atunci nu se mai ştie nimic despre ea. Două secole şi jumătate mai târziu, în lucrarea sa Ieru salimul subteran, arheologul War ren povesteşte că Mahrama Veronicăi care a existat la Vatican, se afla deja în posesia grecilor din Ierusalim. Aceasta i-a destăinuit-o Episcopul Meletie cu puţin timp înainte de a pleca din viaţă.'

Chipul lui Iisus Hristos pe Mahrama Veronicăi, aşa cum l-a înfăţişat, în 1874,
pictorul ceh Gabriel Cornelius von Max (1840-1915). Unii cred că este propria lui
inspiraţie, în timp ce alţii susţin că este copia unei alte mahrame foarte vechi, poate a
celei care se află la Vatican. Imaginea provine de la copia picturii lui Max care se află în
Mănăstirea grecortodoxă a Sfântului Eftimie din Ierusalim (Foto: H. Skarlakidis).

      Episcopul Luminii”, aşa cum îl numeau arabii pe Episcopul Meletie de Petra, este conducătorul ceremoniei pentru a 29-a şi ultima oară. Aşează Sfânta Mahramă pe placa Mormântului şi atunci, potrivit cu cele spuse de el arheologului britanic, Sfânta Lumină se arată dea supra Chipului lui Hristos reprezentat pe ea. Flacăra sfântă nu pricinuieşte nicio vătămare Mahramei, ci sea mănă cu un foc lichid care izvorăşte din belşug din Chipul lui Hristos.

       Episcopul Meletie a dus atunci Mahrama deasupra unei candele şi flacăra dumnezeiască, de parcă ar fi fost o materie de foc ce are greutate, a curs în cupa candelei. Ceea ce se petrece în interiorul Sfântului Mormânt, prin arătarea Luminii necreate, ne aduce aminte de ceea ce s-a petrecut în timpul Schimbării la Faţă a lui Hristos pe Muntele Tabor, tot prin arătarea Luminii necreate.

„Şi a strălucit Faţa Lui ca soarele” (Matei 17, 2).

      Într-o cameră mortuară complet întunecată, întunericul este risipit de o Lumină care izvorăşte din Chipul lui Hristos. Pentru încă o Sâmbătă Mare, Hristos a venit în interiorul Mormântului Său ca Lumină. Dar ca Lumină Hristos a venit şi în lume:

„Eu, Lumină am venit în lume, ca cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; căci n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (Ioan 12, 46-47).

 

                                                            Sfanta Lumina, Haralambie K. Skarlakidis