Sfanta Teodora de la Sihla

       Ajungand in Moldova cu familia  in vara anului 2008 mare ne-a fost bucuria si uimirea sa descoperim un loc atat de minunat, incarcat de energie si frumusete care mi-a patruns in suflet mai mult decat toate celelalte. Afland de manastirea ridicata in cinstea acestei mari Sfinte a Moldovei - caci noi in Dobrogea prea putin auzisem  de aceasta deosebita Sfanta, am purces la drum. Am ajuns tarziu in acea zi, pe 8 august, a doua zi dupa Hramul Manastirii, si afland din Constanta despre aceste locuri deosebite in care a vietuit Cuvioasa Teodora ne-am pus in gand sa oprim intai la manastire si apoi sa mergem la Schitul Branistea unde vorbisem de cazare. Si Cuvioasa ne -a ajutat! Desi fusese un drum lung si destul de obositor pentru mine (ca sofer incepator) am reusit sa ne apropiem... trecand de Manastirea Secu, am ajuns la o bifurcatie si  am pornit pe drumul care duce spre manastire (celalalt duce la Manastirea Sihastria): destul de ingust, forestier, marginit intr-o parte de munte impadurit si de alta de prapastie, pe unde cu greu trec 2 masini (si asta doar din loc in loc). Printre scapari de lumina, ce patrundeau prin rarisul padurii - caci soarele era de mult apus, am ajuns cu emotie in varful muntelui. Si aici avea sa ni se deschida o oaza de lumina, un loc tulburator de frumos, cu o liniste care te impresoara si iti aduce in suflet o tainica pace.

       Despre viata Cuvioasei ar fi multe de spus, si poate veti reusi sa gasiti in librarii sau pangare, cartea scrisa de Arhimandrit Ioanichie Balan; noi am cumparat-o  de la Manastirea Teodora de la Sihla si  citindu-o nu poti sa nu fii uimit de frumusetea sufletului acesteia, de daruirea Sa lui Hristos si nevointa in care si-a petrecut intreaga viata.

     Voi incerca sa povestesc pe scurt viata acesteia cu recomandarea calduroasa de a incerca sa ajungeti macar o data in Muntii Neamtului, in padurile in care si-a petrecut tainic viata, la pestera in care s-a nevoit, a privegheat  si s-a rugat mai mult de 30 de ani din viata!

    Desi despre viata Sfintei s-au scris multe, Arhim. Ioanichie Balan a avut drept sursa pentru cartea sa un manuscris foarte vechi, scris de un calugar din Manastirea Neamt in secolul XIX.

   

        Sfanta Teodora s-a nascut in satul Vanatori - Neamt, la mijlocul sec, al XVII - lea, din parinti bine credinciosi. Cum singura sora, mai mica a murit la o varsta frageda, parintii i-au transmis toata afectiunea, iar mama a insuflat tinerei fete credinta, milosteinia, postul si rugaciunea. Astfel ca Teodora a invata de mica sa imparta bunurile sale celor sarmani, a dus o viata curata, in post si plina de fapte bune,  citind mult din Psaltire si Vietile Sfintilor.

  Adesea, in zile de mare sarbatoare, mergea cu mama ei la Manastirea Neamt, unde se inchina cu mare evlavie in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, iar alteori, in zile de hram mergeau la Manastirile Agapia si Secu, aflate in imprejurimi. Se ruga mult, incepand sa prinda drag de viata calugarilor si a maicilor, si pe masura ce crestea se aprindea in ravna fata de cele duhovnicesti.

      Ajunsa insa la varsta casatoriei, parintii ei au incercat sa ii caute un sot bun pentru a se aseza la casa ei. Desi le marturisise dragostea fata de Hristos, tanara fiica, buna si ascultatoasre nu a vrut sa-si necajeasca batranii parinti, si a acceptat a se insoti  cu un tanar credincios, de loc din Ismail, dar care se propasise in satul Vanatori. S-au cunoscut la biserica satului si tot aici au fost uniti in taina casatoriei.

    Insa Sfanta Teodora era aceeasi fiinta, in care focul si dragostea fata de Hristos mocnea puternic, iar viata ei curata si cuvioasa, rugaciunile fierbinti, evlavia, l-au facut pe sotul acesteia sa inteleaga ca fericirea sotiei nu va fi pe deplina decat daca ii va impartasii credinta curata si dragostea fata de Dumnezeu. Vietuind ca fratii, postind si rugandu-se impreuna, erau sprijin si mangaiere batranilor parinti, aveau deschise mereu usile pelerinilor care veneau la manastirile din imprejurimi. Cand parintii Sfintei au trecut la cele vesnice, tinerii soti au cazut la o invoiala: dupa ce vor sarbatori Sfintele Pasti, sa plece la manastire; intai Cuvioasa, urmand ca el sa o astepte vreme de un an, iar daca aceasta nu se va intoarce, sa aleaga aceeasi cale!

   Luand  binecuvantarea parintelui duhovnic, Sfanta Teodora pleaca fericita catre Manastirea  Nifon, care la vremea aceea era o mica sihastrie de calugarite la poalele Muntilor Buzaului, si aici dupa 2 ani de sarguinta si aleasa purtare fu tunsa in monahism. Petrecand in ascultare si rugaciune, Sfanta spera din tot sufletul ca sotul ei sa inteleaga alegerea facuta si sa isi pastreze la randul sau promisiunea.

   Dar iata ca dupa cativa ani, Tara Romaneasca fu navalita de turci; trecand Dunarea, in drumul lor spre Ardeal, distrugeau satele, ardeau bisericile si manastirile.... Sfanta Teodora, impreuna cu schimonahia Paisia si alte doua surori au reusit sa fuga la timp si sa se ascunda in Muntii Buzaului. Aici au trait in nevointa apriga, infruntand foamea si frigul aspru al iernii, rugandu-se, citind Sfintele Carti si vietuind din cele oferite de padure. Au construit doua chilii traind astfel vreme de 10 ani, caci Manastirea Nifon nu fusese inca refacuta. Sotul Cuvioasei Teodora, afland de navalirile turcilor si venind sa vada cum vietuieste sotia sa la manastire, fu indurerat de tragica priveliste, si incredintat ca aceasta fusese omorata, s-a retras indurerat la Manastirea Poiana Marului.

    Dupa ani de nevointe, cand Maica Paisia parasi aceasta lume, cele doua maici s-au retras intr-o manastire, iar Sfanta Teodora a ramas singura, vietuind alaturi de caprioare si de pasarile padurii. 

      Insa gandul ii ramase la Muntii Neamtului, la locurile unde copilarise si se rugase icoanei Maicii Domnului, astfel ca hotara sa se intoarca la Manastirea Neamt, pentru a se ruga si  primi sfatul  Parinteului staret. Acesta fu uimit de viata si ravna duhovniceasca a Sfintei si o sfatui ca de asta data sa nu se retraga singura in padure, ci sa aleaga doua - trei suflete care sa o insoteasca, caci: "Vai celui singur - zice Sfanta Scriptura -  ca de va cadea nu va avea cine sa-l ridice." Dar pentru a nu o mahni, o sfatui sa mearga la egumenul schitului Sihastria, nou intemeiat. Era in anul 1660 , iar Cuvioasa Teodora nu avea mai mult de 40 de ani.    Ascultand sfatul staretului, aceasta merge la Sihastria, si aici cu binecuvantarea staretului, primind invataturile Preotului Pavel, care i-a admirat puternica dorinta a inimii de a se nevoi in pustie, ii incredinteaza chilia de la Sihla.

 

   "Odata ajunsa la Sihla in cea mai desavarsita singuratate si liniste, Cuvioasa Teodora a inceput sa traiasca o viata duhovniceasca mult mai aspra ca in trecut. Avand conditii asa de prielnice de nevointa pustinceasca, avand duhovnic foarte iscusit, si fiind inconjurata peste tot de numerosi alti sihastrii, ea se simtea mereu indemnata, mereu atrasa spre culmi spiritulae nebanuite. La Sihla, Cuvioasa Teodora era in patria ei, in pamantul linistii si al rugaciunii. Insusi locul o invata sa se nevoiasca. De acum fericita incepe marea ei nevointa, marea rugaciune, marea taina a vietii ei... Doua au fost nevointele ei cele mai mari, sau aripile cu care a zburat la cer: postul desavarsit si rugaciunea de foc.

     Prin aceste fapte bune se silea sa urmeze marilor cuviosi care s-au nevoit prin pustietatile si crapaturile pamantului si in chip deosebit voia sa urmeze Sfintei Maria Egipteanca din Pustiul Iordanului."

     Astfel  s-a ostenit Sfanta Teodora in aceste tinuturi aspre din Muntii Neamtului, si mai mult chiar, caci turcii dau iar navala ajungand si in Muntii Neamtului; urmarita de dusmani, fuge  mai adanc in inima padurii, in apropiere de pestera unde vietuia si  negasind loc sa se ascunda s-a rugat Bunului Dumnezeu sa o pazeasca si stanca s-a deschis, muntele s-a crapat in doua si Sfanta Teodora a intrat si a scapat de furia acestora. Anii de osteneala sunt nestiuti: unii martutrsesc ca 60, altii 40, iar alte scrieri marturisesc peste 20 de ani.

     Insa indiferent de numarul anilor, mai insemnate sunt rugaciunile si ostenelile Cuvioasei, caci din multa dragoste si ravna pentru Hristos, ea a primit harul inainte-vederii, al stralucirii si ridicarii de la pamant. Cand se ruga "nu mai simtea oboseala trupului, ci se ridica mai presus de toata simtirea fireasca, vorbea direct cu Dulcele Iisus, se indulcea de bucurii negraite, iar fata si mainile ei radiau de o lumina divina, care se retragea odata cu savarsirea rugaciunii."

   Traind din putina hrana a padurii, nevoindu-se in post aspru  si vietuind intr-o cointinua rugaciune, Cuvioasa Teodora s-a adapostit tot restul vietii in adancul padurii, la adapostul pesterii, caci egumenul si duhovnicul Manastirii Sihastria murind, fu uitata de toata lumea.

    Mai mult de zece ani a vietuit uitata de lume, fara sa aibe vre-un ajutor omenesc cat de mic, iar hainele de pe ea se rupsesera de tot insa Milostivul Dumnezeu ii daruise har si nu mai simtea frigul ori foamea. Pasarile cerului ii purtau de grija, caci luau firimituri de la masa calugarilor de la Sihastria si o hraneau. Vazand aceasta, intr-o zi staretul manastirii, indemnat de Duhul Sfant le spuse calugarilor ca bine ar fi sa mearga sa hraneasca pustnicii care vietuiesc in padure; asa se face ca doi calugari brutari se rugara sa primeasca incuviintarea de a duce paine pustincilor care se nevoiesc; au primit-o si binecuvantati au pornit la drum. Dar furtuna si ploaie mare se abatura in padure, facand drumul, urcusul  mai anevoioase; speriati si obositi s-au adapostit la umbra unui brad si de acolo vazura o lumina stravezie care razbatea printre peretii pesteri; se apropiara, si acolo zarira pe Sfanta la rugaciune: cu mainile catre cer, ridicata de la pamant si inconjurata de lumina, caci de 40 de zile Sfanta Teodora se afla in rugaciune, uitand de cele lumesti. "Era clipa celei mai inalte rugaciuni. Mainile ei pareau ca doua lumanari aprinse, fata alba ca de inger iradia  o lumina divina. Parul alb ca zapada cadea peste umeri."

      Simtind ca i se apropie sfarsitul, ii ruga pe calugarii ii arunce cateva haine si apoi le spuse ca ar vrea sa vesteasca la manastire ca doreste sa primeasca Sfanta Impartasanie inainte de a-si incredinta viata in mainile Mantuitorului.

     Se intoarsera in graba calugarii si sosind la miezul noptii la portile manastirii ii instiintara pe egumen si fratii aflati la slujba de  Sfanta pe care o aflasera vietuind in pestera, de rugaciunea acesteia, si cu mare alai pornira dis-de-dimineata, pentru a ajunge la timp cu Sfanta Impartasanie. Toti calugarii, mai putin cei varstnici si neputinciosi, plecara cu mare alai, dornici sa vada si sa auda vorbele si sfaturile unei Mari Pustnice caci astfel de vietuitori sunt rari si era o mare binecuvantare sa se afle alaturi de un asemenea traitor. Doua ore mai avu putere Cuvioasa Teodora sa le povesteasca viata pe care a dus-o - cu modestie, lipsita de vlaga - caci trupul ei era slabit dupa ani de post, indelungi privegheri si osteneli, iar acum era fericita ca poate sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine. 

      Dupa ce  termina istorisirea ii ruga sa o ingroape in pestera si cu ultima putere zise:

"Slava lui Dumnezeu pentru toate!"

   Apoi  insemnandu-se cu Sfanta Cruce se intinse pe piatra acoperita cu cetina si adormi intr-u Domnul.

 

"Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand crucea ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor;

 pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura,

 Preacuvioasa Maica Teodora, duhul tau."