"Praznicul "Schimbarii la fata" are multe intelesuri.
Sfantul Serafim de Sarov a spus ca Sfantul Duh se schimba la fata ca soarele.
Este cu putinta de a straluci duhovniceste si vazut, cu acea lumina care a stralucit pe Mantuitorul, pe fiecare drept credincios, adica botezat dupa silinta care si-o da fiecare.
Un om beat are fata schimbata si infuriate. Patimile si pacatele slutesc chipul vazut si nevazut, adica chipul duhului si al trupului. Chipul omului virtuos este senin, incat pare ca se muta seninatatea de la el la tine.
Ucenicii Sai se pot schimba la fata: din rai- buni, din urati- placuti.
Suntem datori a ne face mai buni si raspunzatori de lenevire, de neascultare si de invatare.
Daca ati fi numai calugari, as spune cum e cu putinta venirea in noi a luminii dumnezeiesti. Un fel de luminare a mintii, o bucurie a intregii faputuri prin care sufletul si mintea se largesc si se pogoara de la Dumnezeu ca un puhoi (multimea) cunostintelor Tainelor Sale, care trec dincolo de hotarul cunostintelor omenesti si de tainele mormantului.
Este fericirea Raiului, simtita de Sfantul Apostol Pavel cand a fost rapit in al trei-lea cer si toate sunt sapte).
Nu se poate spune, numai cel ce are darul de simte, pentru ce propovaduirea sa fie pe temelia cercata, nu numai, citita.
Toate stradaniile au temeliile urmatoare:
Botezatii au primit intreitul dar al Sfintei Impartasanii, al Botezului si al Mirungerii. Astfel ne-a nascut Tatal a doua oara, de sus. In temeiul acestei nasteri, am primit o comoara, talantul, care este un graunte de Dumnezeu in noi. Acest graunte asteapta pana ce mintea creste, incat cu mintea sa pricepem darurile.
Darurile se dezvolta, cresc si aduc roada, iar roada este salasuirea lui Dumnezeu Tatal, Domnului Iisus Hristos si Duhului Sfant in noi. Este locuirea lui Dumnezeu in smeritii Sai fii.
Omul incepe sa aibe chipul dumnezeiesc si sa fie tragator catre Dumnezeu, cunoaste si iubeste pe Dumnezeu si se face o lumina ca rost al vietii.
Darurile de la Dumnezeu iti arata ca te poti schimba in sine. Fiecare botezat este purtator de Hristos. Acest Hristos din noi creste si se dezvolta (si neajutat). La judecata sufletul este tras la raspundere pentru chinuirea lui Dumnezeu in noi.
Dumnezeu ne-a dat daruri si noi avem datoria sa (le) facem sa creasca."
Semintii duhovnicesti. Un caiet al Parintelui Arsenie Boca
Schimbatu-Te-ai la Fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratandu-se ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea;
straluceasca si noua, pacatosilor, lumina Ta, cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu,
Datatorule de lumina, Slava Tie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!