Duhovnicul nostru

     Ma uit la poze si in camara sufletului si ma incearca deodata bucuria dar si tristetea, la gandul ca toate sarbatorile vor aduce cu ele un gol; lipsa duhovnicului care participa la Sfintele Liturghii si cu harul sau, cu prezenta plina de charisma aducea in suflet o mare pace! Liturghia era desavarsita prin prezenta sa in Sfantul Altar, in randul nostru cand predica si ne dadea binecuvatarea pentru acea zi, ori pentru saptamana care urma.

    Ma intreb de ce rautatea si nedreptatea trebuie sa atinga aceasta tagma a preotilor, de ce acei oameni care au fost pusi in slujbe inalte nu isi pastreaza curatenia si mintea limpede distrugand o comunitate atat de frumoasa ca cea creata la Sfantul Mare Mucenic Mina?

     In cei 17 ani de cand suntem enoriasi ai acestui Sfant lacas s-au creat relatii de prietenie, oamenii au invatat sa se roage impreuna, sa se sprijine la nevoie, au contribuit dupa puterile lor la ridicarea unui frumoase biserici de lemn... dar pana ca biserica sa capete aceasta forma oamenii s-au rugat intr-un cort de armata pe care Parintele Nicolae a reusit sa-l transforme intr-un Lacas al lui Dumnezeu. Caci cu blandete, rabdare, dragoste si mai ales HAR de la DUMNEZEU ne-a facut pe toti sa fim mai aproape de Dumnezeu,  sa ne iubim aproapele, ne-a ajutat sa ne indreptam prin taina spovedaniei, sa simtim bucuria de-a ne uni cu Hristos prin Sfanta Impartasanie.

 

  

      Totul era atat de frumos, sa ne adunam duminica de duminica, de la sarbatoare la sarbatoare, mangaiati de frumusetea slujbelor, alinati sufleteste, bucurandu-ne de vederea copiilor care cresc si se joaca pe pajistea de langa biserica, care vin purtati in brate de parinti pentru a fi impartasiti, apoi de manuta, iar mai tarziu strecurandu-se singuri prin multime pentru a primi Sfanta Impartasanie...tineri deveniti adulti  care gasindu-si alesul au ajuns sa se cunune la Sfantul Mina, apoi sa-si boteze copiii...

    Am asistat la botezuri, cununii. Am participat alaturi de familie, prieteni, cunostinte, enoriasi tineri ori mai in varsta -  aplecati de-acum de spate...caci timpul a trecut - la Denii, Sfantul Maslu, vecernii, Prohodul Maicii Domnului, Sfintele Pasti, noaptea de  Inviere, Conerte de colinde, Craciun, slujba de multumire dintre ani ... Barba parintelui a albit, dar sufletul i-a ramas tanar, plin de viata si energie atragandu-ne ca un magnet la biserica, la Sfantul Mina.

     Cu rabdare a stat la spovedanie in fiecare post ore intregi, ca toata lumea sa plece linistita si usurata sufleteste, gasind pentru toti o vorba de intarire, mangaiere, un sfat. Uitam de griji, ma ridicam increzatoare in Bunatatea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului ca din toate incercarile voi iesi cu bine  si crucea parea mai usoara.

  Si ma intreb cum va fi de-acum incolo, cand trebuie sa ne resemnam cu lipsa dansului de la Sfantul Mina fiind acuzat pe nedrept, cu imaginea patata tocmai de acei care ar trebui sa sustina aceasta lucrare, care ar trebui sa se bucure si sa dea Slava lui Dumnezeu ca mai exista preoti care isi pun toata viata in slujba Binelui si a iubirii  aproapelui. Oare nu acestea sunt cele mai importante cai spre mantuire?

  

 

    Insa ne raman rugaciunea si speranta; acestea nu ni le poate lua nimeni. Si sunt convinsa ca oricare ar fi lucrarea Celui de Sus aceasta trebuie sa fie spre mantuirea sufletelor noastre. 

   Cei care il cunosc pe Parintele Nicolae Picu sper ca sunt in asentimentul meu si ca se vor ruga pentru sanatatea acestuia, pentru tinerii care sunt ingrijiti si  sprijiniti in cadrul Asociatiei Arca si pentru ca dansul sa revina printre noi!

 

Pentru a afla mai multe despre fundatia Arca si copii de aici, va invit sa cititi un frumos articol:

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/arca-din-tabacarie-510377.html