Marturisirea Sfantului Grigorie Decapolitul

    

    Mergand vara aceasta prin Oltenia, in drum spre Manastirea Prislop, ne-a ajutat Bunul Dumnezeu si am ajuns si la Manastirea Bistrita, unde cu bucurie am aflat ca se afla Sfintele Moaste ale Iubitorului de Dumnezeu - Grigorie, intregi, binemirositoare si aducatoare de  mare liniste sufleteasca si vindecari.

     Mi-aduc aminte de o femeie ce se ruga ingenunchiata sub racla Sfantului, si am gasit de cuviinta sa ma aplec sa imi spun astfel rugaciunea, desi recunosc, spre rusinea mea, nu stiam foarte multe despre viata si minunile savarsite de acesta. Si ingenunchind, am simtit nevoia unei marturisi, dorinta de a spune ce am pe suflet si de a cere iertare si ajutor.

   Sotul meu mi-a facut bucuria si a cumparat o carte cu Viata, Acatistul, Paraclisul si noi minuni ale Sfantului Grigorie Decapolitul si cd-uri de colinde, interpretate de corul bisericii.

 

         Nascut dintr-o mama evlavioasa, tanarul Grigorie a avut din copilarie tragere de inima catre cele sfinte, incercand sa isi hraneasca sufletul cu rugaciune si post, neingrijindu-se de trup. Nevrand sa urmeze viata de familie, a fugit de acasa cu dorinta de a se retrage la manastire. Dupa ce a vietuit alaturi de alti monahi intr-un loc linistit si ascuns, la rugamintea mamei lui s-a retras la o manastire in care se afla si fratele sau, vietuind si sporind duhovniceste, vreme de 14 ani sub obladuirea duhovnicului si unchiului sau, Parintele Simeon.

<<Tanarul Grigorie primea invataturile, sfaturile si indemnurile catre faptele bune ale unchiului sau, precum se aseaza pecetea pe ceara cea moale.

     Pentru aceea a sporit in scurta vreme in fapte bune si in nevointele monahicesti adica in ascultare, smerenie,

in dreapta judecata, in cunostinta, in rabdare, in blandete, in dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele si in toate faptele bune, incat s-a facut iubit tuturor fratilor din manastire, care ca pe un inger al lui Dumnezeu, il socoteau. Iar fericitul Grigorie,cu cat se vedea cinsitit de catre toti, cu atat mai mult se smerea, in toate urmand lui Dumnezeu, Celui Ce S-a smerit pentru toti si ne-a invatat, zicand: "Luati asupra voastra jugul Meu, si va invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima." >>

         Am ales pentru dumneavoastra sincera marturisire a Sfantului Grigorie catre Parintele Simeon, despre o intamplare minunata pe care a trait-o pe vremea cand traia intr-o pestera din pustie. Trimitand  prin ucenicul o scurta scrisoare catre dascalul sau duhovnicesc-Simeon, mare i-a fost bucuria, vazand ca acesta a venit degraba la pestera, socotind ca poate a patimit vreo ispita.

       Dupa ce au sezut la rugaciune impreuna a inceput sa-l intrebe pe Cuviosul Grigorie: "Pentru care pricina fiule ai trimis la mine ca sa vin? Nu cumva ti s-a intamplat vreo ispita din partea vrajmasului?

     Sfantul Grigorie a raspuns catre dansul cu grai bland si cu multa smerenie: " In sufletul meu, o, parinte, se petrec doua lucruri, caci am si mahnire si bucurie. Mahnire, pentru ca ma tem sa nu-mi fi intins vrajmasul vreo cursa prin cele ce mi s-au aratat; iar bucurie, fiindca nadajduiesc ca lumina ce mi s-a aratat si m-a luminat poate sa fie dumnezeiasca si mireasma pe care am mirosit-o poate sa fie cereasca. Este o saptamana astazi de cand imi faceam intr-o noapte rugaciunea obisnuita, rugandu-ma singur si slavind pe Dumnezeu, cand indata a stralucit foc mare din cer cu lumina nepovestita, care m-a inconjurat de la cap pana la picioare si tot locul s-a umplut de o mireasma negraita.

      Acea lumina s-a aratat sapte zile, iar  mireasma si acum o simt. O data cu vedenia aceasta m-am tamaduit de doua neputinte mari pe care le aveam mai inainte: de una trupeasca, adica de curgerea sangeului; si de alta sufleteasca, adica de patimile si luptele ce veneau asupra mea de la diavoli. Iar acum dumnezeiescul dar m-a tamaduit si am multa pace si liniste in inima mea si in sufletul meu.

      Deci, pentru aceea te-am suparat, caci tu, ca un lucrator si iscusit in unele ca acestea, sa ma sfatuiesti si sa-mi spui daca acea vedenie a fost de la Dumnezeu. Eu pe cat mi-a fost cu putinta a tine minte vedenia ce am avut-o, am vestit-o intocmai cuviosiei tale. Pentru aceasta ma rog sa ma indreptezi si  sa-mi limpezesti judecata, ca sa nu am indoiala ca a fost din lucrare diavolesca si sa ma amagesc pe mine, nevrednicul."

       Arhimandritul, umplandu-se de bucurie duhovniceasca pentru sporirea preaiubitului sau fiu in cele dumnezeiesti, a zis catre dansul:

 

      "O, fiule, sa nu ai  nici o indoiala pentru aceasta sau vreo temere, caci lumina aceea care a stralucit si te-a luminat pe tine nu a fost de la viclenii diavoli. Ci a fost lumina dumnezeiasca si cereasca, prin care Preabunul si Iubitorul de oameni Dumnezeu, pentru bunatatea si milostivirea Sa, te-a stralucit pe tine; iar cu bunamireasma te-a izbavit de necuratia cea aducatoare de moarte. Deci, nevoieste-te cat poti, stiind ca ai pe Dumnezeu in ajutor, caci asa rasplateste si preamareste Domnul pe robii sai care-si curata mintea si sufletul de patimile cele trupesti si sufletesti si-i face vestiti in lume ca pe niste adevarati robi vrednici de imparatia Lui; ca astfel sa foloseasca si pe altii cu pilda lor cea buna, urmand faptele lor cele bune, sa se mantuiasca  si, mantuindu-se, sa  dobandeasca Imparatia cerurilor."

 

           sursa: Viata, Acatistul, Paraclisul si noi minuni ale Sfantului Grigorie Decapolitul

 

   Cuvioase Parinte, glasul Evangheliei Domnului auzind,

lumea o ai parasit, bogatia si slava intru nimic le-ai socotit.

Pentru aceasta tuturor ai strigat:

Iubiti pre Dumnezeu si veti afla har vesnic.

Nimic sa nu cinstiti mai mult decat dragostea Lui.

 Ca atunci cand va veni intru Slava Sa,

sa aflati odihna cu toti Sfintii;

cu ale carui rugaciuni, Hrisotase, pazeste si mantuieste
sufletele noastre.