Asa cum spunea azi, si parintele nostru, sarbatoarea de astazi, poate fi numita Sarbatoarea sarbatorilor; si pe buna dreptate, caci ea preaslaveste in cadrul unei singure slujbe, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita!
Si desi pe Dumnezeu nu ne este dat sa-l vedem, caci daca ar fi asa inseamna ca nu am mai fi pe lumea aceasta, intr-u Bunatatea Sa, L-a daruit pe Fiul Sau pentru a ne mantui si a vedea frumusetea Zidirii Sale, Ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui, ca sa cunoastem ca avem un Tata Creator, si ne-a insuflat cu Sfantul Duh prin Taina Sfantului botez.
Cu toate acestea, imi amintesc si revad cu bucurie Chipul Lui Dumnezeu, ca un batranel frumos si bland, impodopit cu parul si barba alba, asa cum este zugravit deasupra intrarii in biserica copilariei mele, Sfantul Dumitru din Constanta,
si imi indrept ochii cu nadejde si speranta catre icoana Sfintei Treimi, asa cum a fost inchipuita si zugravita de Sfantul Andrei Rubilov, care este zugravita si pe catapeteasma Bisericii Sfantul Mina, lacasul nostru (al familiei mele) de suflet.
Din dorinta de a afla mai multe despre cel care a zugravit aceasta frumoasa icoana, am cautat pe google si iata ce am aflat:
"Sfantul Andrei Rubliov a fost canonizat in anul 1988 de catre Biserica
Ortodoxa Rusa, fiind praznuit la data de 4 iulie. Despre viata
sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. Nu stim locul unde s-a
nascut, iar data nasterii a fost stabilita, cu aproximatie, intre 1360
si 1370. Se stie ca a fost calugar la manastirea Sfantul Andronic din
Moscova.
Debutul activitatii sale este legat, in primul rand, de Manastirea
Sfintei Treimi, infiintata de Sfantul Serghie de Radonej. Fara indoiala,
si-a facut ucenicia intr-un atelier de icoane din cadrul acestei
manastiri, deoarece el este numit “iconograful Radonejului”. O cronica a
vremii mentioneaza, in acest sens: “Sfantul parinte Andrei de la
Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare numar de icoane,
toate facatoare de minuni…”
In occident, Rubliov este cunoscut, in special, pentru celebra sa icoana
a "Sfintei Treimi". Aceasta icoana a fost pictata in jurul anului 1411
pentru manastirea Sfanta Treime din Zargorsk. Icoana “Sfintei Treimi’
numita si “Icoana celor trei ingeri” este una dintre reprezentarile
cele mai cunoscute din toate timpurile. Ea se inscrie in tipul
iconografic numit “ospitalitatea lui Avraam”.
Inca din primele secole
ale crestinismului, pericopa biblica a vizitei celor trei straini facute
lui Avraam si Sarei la stejarul din Mamvri (Facere 18,1-22), a fost
interpretata ca o teofanie a Sfintei Treimi."
Se cuvine dar, sa cinstim si amintirea celui care cu harul Duhului Sfant a lasat mostenire crestinatatii o icoana atat de frumoasa, care izvoraste liniste si emotie, ne indemna gandul si inima catre Prea Sfanta Treime, Careia se cuvine a aduce slava si multumire, graind:
Prea Sfanta Treime miluiestene pre noi,
Doamne iarta pacatele noastre,
Sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre
pentru Sfant numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,
si acum si puturea si-n vecii vecilor,
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!