" Veni- va pentru noi vreme plina de frica si de cutremur cand se va descoperi tot ce a facut fiecare in ascuns si in intuneric, si vai sufletului care nu va avea atunci ajutorul Domnului.
Suspina inima mea si ochii mei poftesc lacrimi, insa pacatul tine in robie sufletul meu ca sa nu ma umilesc si sa nu incep a ma ruga Domnului sa nu ma arunce in intunericul din afara.
Atata timp cat avem putere, sa slujim Domnului intru dreptatea inimii, ca in vremea necazului sa avem in El Ajutator care ne izbaveste de toate nevoile.
Cel ce umbla cu faclie lumineaza celor ce-l insotesc: asa lumineaza si virtutea, care intotdeauna poarta cu sine slava.
Atata timp cat nu vei hotara in mintea ta ca te-ai mutat deja din aceasta viata si nu vei privi aceasta lume si slava ei ca pe o cocioaba darapanata, nu vei putea birui patimile pamantesti si poftele lumesti, care il cufunda pe om in pierzare.
Nu este mare osteneala de a pune temelie, ci este greu de a savarsi zidirea, si cu cat se inalta mai mult aceasta, cu atat ii vine mai greu celui care cladeste.
Iata ce se intampla cu cel ce nu slujeste Domnului: mai intai ispita, apoi necazuri, apoi osteneala, trandavie, goliciune, patimire, stramtorare, defaimare. Pe toate le biruie cel ce se incredinteaza din toata inima carmuirii dumnezeiesti si ramane in voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu cere de la noi numai hotarare desavarsita: putere si biruinta ne da El Insusi."
Dumnezeu cere de la noi numai hotarare desavarsita: putere si biruinta ne da El Insusi."
Sfantul Teofan Zavoratul , PSALTIRE sau cugetari evlavioase si rugaciuni scoase din facerile Sfantului Efrem Sirul si asezate dupa randuiala Psalmilor lui David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!