Dupa o zi plina de activitati, de forfota, in care mintea este indreptata catre diverse lucruri, catre copii, familie, iar pasii sunt mereu grabiti, vine acea ora placuta cand soarele apune si timpul iti ofera un ragaz.... E momentul in care ochii se indreapta catre cer, gandurile se aseaza pe un sagas lin, iar sufletul isi gaseste pacea.
Acolo sus, printre nori si zborul pescarusilor domneste o linste deplina si nu ma mai satur sa privesc apusul soarelui. Apun grijile, apun framantarile, iar lumina galben- rosiatica te invaluie cu speranta si candoare. E momentul cand duc catre CER rugaciunea de multumire si cantare de slava: Lumina lina a Sfintei slave, a Tatalui Ceresc....
Si cum sa nu iubesti apusul!
Culorile lui mereu minunate sunt ca un Dar de la Cel de Sus dupa o zi in care, din pacate mi-am indreptat prea putin ochii catre cer. Ne spune, ne arata cat de frumos si maret este in toata Creatia.
Culorile lui mereu minunate sunt ca un Dar de la Cel de Sus dupa o zi in care, din pacate mi-am indreptat prea putin ochii catre cer. Ne spune, ne arata cat de frumos si maret este in toata Creatia.
 |
Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă:
„... Când ziua se sfârşeşte se cade să mulţumim pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia şi pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greşeala noastră e cu voie, sau fără voie, sau în taină făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător prin rugăciune“.
Voua va place sa priviti cerul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!