Desi trecuse mult de ora 19 vremea era prea placuta ca sa mai am stare sa raman in casa, caci soarele incalzise toata dupa-amiaza orasul; in plus copiii trebuiau scosi din calculator sau telefon. Doar Ema dadea semne de nerabdare caci simtea ca este ora de iesit afara.
Asa ca ne-am urcat in masina ca sa ajungem mai repede in parc! Credeam ca la ora aceea vom fi exceptia de la regula si ca parcul va fi stingher... insa mare ne-a fost surprinderea sa vedem ca aleile forfotau de alergatori grupruri- grupuri, perechi sau solo de parca ar fi fost un concurs organizat. Pana si batraneii imbracati foarte sportiv incercau sa ii ajunga din urma!
In cele din urma am hotarat sa parasim aleea principala si sa intram pe pajiste, sa ne oprim la locurile de joaca caci, deja ne simteam o piedica in calea lor, noi plimbaretii fara graba, iesiti doar sa ne bucuram de linistea serii si de aerul parfumat al arborilor...
Chiar le zic copiilor: "Cred ca data viitoare trebuie sa ne imbracam toti in training si sa ne punem adidasi in picioare, ca sa ne integram mai bine in decor!"
Obisnuiti deja cu cetele de alergatori, continuam sa ne plimbam pe aleile frumos gandite care serpuiesc si leaga intre ele: spatii de joaca pentru copii, zona de golf, locurile speciale de gimnastica in aer liber, zone de alergat pentru catei sau piste pentru amatorii de skatebording. Linisiti ca nu trebuie sa ne intoarcem prea repede acasa caci parcul este suficient de populat si luminat, ne continuam plimbarea.
Oprindu-ne sa admiram Palatul de Muzica - constuit ca o mare sera, cu pereti exteriori din sticla - aud sunet de castaniete, asa ca pasii se indreapta spre capatul bazinului de apa, unde, pe scena dintre coloane, un grup de 8 adulti exerseaza dansuri populare imbracati desigur in echipament lejer. Raman pe loc pana termina un dans si ma abtin cu greu sa nu-i aplaud. Mai facem cativa pasi si ii privim de la distanta si nu incetez sa ma minunez... ceva in mine striga: "Vreau si eu! Vreu si eu sa invat sa dansez!Vreau sa pot exersa si dansa liber in natura, nestanjenita de ochii privitorilor!" desi, cred ca eu si copii am fost printre putinii privitori; fiecare isi vedea de treaba lui!
In apropiere un alt grup de 6 sau 7 doamne, trecute de 30 de ani fac exercitii destul de complicate
pe bordura, un domn alearga pe o trotineta interesanta pe care pedaleaza cu ambele picioare descult, batraneii practica mersul cardio, iar tineretul deja nu mai mira, alergatorii sunt deja ceva banal, normal!
Inseamna ca eu sunt cea care are o problema; eu prefer sa ma plimb, sa admir palmierii si maslinii, sa admir florile de leandru si hibiscus, sa privesc copiii (ai nostri sau pe altii) cum se joaca, sa ma bucur de Ema care alearga fericita pe pajiste...
La intoarcere copii se duc sa faca exercitii la aparate, acum ceva mai libere caci e deja ora 21 si la indemnul lor incerc si eu vre-o doua; dar nu ma tine mult. Ema are un admirator in apropiere, un golden retriver, si ma trage disperata la el; asa ca o eliberez din zgarda, o las sa se joace si sa il alerge bine pe greoiul urmaritor si apoi mergem mai departe. Copii inca nu au obosit si incep sa alerge strigand la mine: "Hai mami, ca poti si tu!" Asa e! Pot! Incep sa alerg si dupa nici 2 minute un miros suav de regina noptii imi zboara pe la nas; ma opresc, fac cativa pasi inapoi pana descopar tufa si apoi imi reiau mersul agale. E clar, imi zic; asta e motivul: romanticii nu pot alerga!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc de vizita!