Pruncia Sfantului Onufrie cel Mare

     Din frumoasa carte "153 de istorisiri minunate adunate de la Sfintii Parinti" am ales astazi, de ziua Sfantului sa repovestesc minunata copilarie a Sfantului Onufrie cel Mare.

 

 

        Intamplarea se petrece pe vremea Imparatului Diocletian (284- 305) cand in Persia traia Imparatul Narsita cunoscut adeseori dupa fapte fiind  crestin. Ajuns la vremea batranetii se ruga mult ca Dumnezeu sa ii daruiasca un fiu. Ascultandu-i ruga, dupa multe vreme imparateasa a zamislit un prunc care bineplacut avea sa devina in fata Domnului.

         Insa cel care se  impotriveste mereu lucrurilor bune si frumoase a facut ca imparatului sa i se intunece mintile si sa isi arunce copilul in foc, cuprins de o furie neinteleasa. Dumnezeu, iubitor al pruncilor si sufletelor nevinovate si-a arata dragostea de prunc, astfel ca acesta statea in foc fara sa fie vatamat. Tatal, vazandu-l cu mainile ridicate la rugaciune  a inteles pacatul pe care il comise si isi scoase fiul din foc. Atunci, Ingerul Domnului s-a aratat imparatului, certandu-l rau si i-a poruncit sa-l boteze pe copil Onufrie, apoi sa il  duca in pustie.

         Pornind spre pustietatile Egiptului, prin pronie cereasca o caprioara li s-a alaturat pe drum, trimisa fiind sa il hraneasca pe Onufire; cazand in genunchi in fata tatalui si-a aratat buna intentia iar acesta s-a minunat zicand:  "Acum am cunoscut ca fiul meu are sa fie mare prieten si placut al lui Dumnezeu!"

    

          Mergand ei inca multa vreme au ajuns la hotarele Tebaidei, in tara Egiptului si acolo au aflat ca nu departe de cetatea Sermopoli si afla o manastire in care vietuiesc multi monahi cu viata sfanta. Noaptea in vis, Dumnezeu i-a poruncit imparatului sa lase pruncul la acea manastire, in grija monahilor. Si ajungand aici, a doua zi, Imparatul Persiei ii povesti  Staretului minunatele intamplari si cum din porunca lui Dumnezeu au ajuns la aceasta manastire. Staretul  se mira, se minuna si nu stia cum sa accepte cererea imparatului; cum il vor hrani pe copilas caci femeile nu aveau voie in manastire?  Dar, imparatul il linisti:

       "- Precum pana aici l-a hranit Dumnezeu prin caprioara aceea, care a venit cu noi, tot si de aici inainte il va hrani aceeasi caprioara, atat cat v-a avea trebuinta de lapte."

 

     Astfel ajunse Onufrie la Manastirea Eritului, incredintat fiind imparatul ca fiiul sau  v-a creste frumos si placut in fata lui Dumnezeu, dupa care se intoasre linisit acasa. Caprioara ramase alaturi de copil si il hrani pana la 3 ani - cand veni vremea ca acesta sa poata creste cu hrana cea de obste, dupa care se intoarse in pustie.

     

     Cu suflet curat, si dornic de a fi cu cineva de varsta lui, Onufrie se ducea adeseori cu painea luata de la trapeza in tinda bisericii, si,  acolo vorbea cu Pruncul Iisus aflat in poalele Maicii Sale.

   " - Si Tu esti mic, precum sunt si eu; insa eu ma duc la trapeza, cer paine de la trapezar si mananc, iar Tu nu mananci niciodata. Pentru ce te chinuiesti asa, nemancand nimic? Iata, primeste partea mea si mananca."  

      Iar  Pruncul Iisus, ca si cand ar fi fost viu, intindea manuta si lua painea din mainile lui Onufire. Si astfel de minune nu  se infaptui doar o data, ci desigur, de multe ori. Vazand trapezarul ca baiatul se duce cu painea la biserica, se hotara sa-l urmareasca si ajungand in tinda vazu savarsindu-se acea minune. Se 'spaimanta si povesti in graba Parintelui staret; acesta, avand viata sfanta il invata pe trapezar sa faca astfel: "Cand Onufrie va mai cere paine de la tine, sa nu-i dai, ci sa-i zici: Du-te si cere paine de la Acela Caruia I-ai dat de multe ori."

 

   Si asa facund in ziua urmatoare, bietul Onufrie, intristat si infometat se duse in fata icoanei Maicii Domnului, din tinda bisericii, si incepu sa planga:  "-Trapezarul nu voieste sa-mi dea paine de la el si-mi este foame. Da-mi Tu de la Tine, ca si eu Ti-am dat de multe ori!"

      Atunci, Pruncul Hristos ii intinse pe data o paine mare si frumoasa, alba ca zapada si calda pe care baiatul o lua cu mare veselie  sa o duca la trapeza, pentru a o imparti cu fratii sai. Mare fu mirarea acestora vazand cum Onufrie duce o paine cu neputinta de carat de un copil de 7 ani, si incredintundu-se de marea minune savarsita de Bunul Dumnezeu si Fiiul Sau, dadura Slava lui Dumnezeu si mancara cu lacrimi in ochi din painea primita de Onufrie.

       Crescand in fapte bune pana la "masura barbatiei mintii", s-a salasuit in pusite vreme de saizeci de ani indurand multe suferinte trupesti, lipsuri si nevointe dar aducand Lauda lui Dumnezeu si petrecand in sfintenie. <<Ultimii 3 ani din viata a trait si s-a nevoit intr-o pestera, de langa Tarina Olarului unde se ruga foarte mult pentru cei strainii inmormantati acolo.>>                                             
                                                                   Sursa: CrestinOrtodox.ro

 

      De aceea ne minunam si noi, Sfinte de intamplarile minunate din viata Ta, si multumim lui Dumnezeu pentru painea cea de toate zilele pe care ne-o da noua,  Tie ne rugam astfel:

 

 

  "Sfinte Parinte Onufrie, tie, cand erai copil, ti-a dat Pruncul Hristos o paine mare si frumoasa si, de aceea, te rugam ca prin rugaciunile tale sa ne randuiesti si toate cele spre trebuinta trupului, ca astfel sa putem creste mari si sa putem urma pildei vietii tale."

                              Amin