Rugaciunea inimii

     Parintele arhimandrit Arsenie Papacioc, ne-a lasat spre folos si invatatura multe scrieri; o parte din acestea sunt cuprinse si in cele 3 volume "Ne vorbeste Parintele Arsenie". Incerc de multe ori sa am minte si sa ma gandesc la cele spuse de dansul: "rugaciunea sa fie o stare permanenta".Chiar si atunci cand suntem prinsi in treburile cotidiene, in alergatura zilnica,  sa avem in minte rugaciunea inimii: "Doamne Iisue Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!"

       Am ales sa transcriu in aceasta seara raspunsul dansului la intrebarea : "Cand anume cunoastem ca am sporit in rugaciune si smerenie?"

  <<Sporesti in rugaciune si smerenie atunci cand simti nevoia sa te rogi, asa cum simti nevoia de aer si apa. Exista o chemare ascunsa in tine care te indeamna continuu sa ceri, sa multumesti si sa lauzi pe Creatorul tau, eul din tine care se vrea la Tatal si la mama lui. El doreste sa se biruasca pe sine, dar se  vede slab si neputincios.El nu vrea sa fie rob, adica impatimit, purtand un nume atat de mare, de crestin, ci se vrea langa Stapanul si rascumparatorul sau.

   Astfel, sufletul se trezeste in om si simte cum inima ranita de dor se apropie de Dumnezeu sa comunice. Asa incep marile treziri spre viata in Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi in tine este semnul ca esti viu si vrei sa ramai omul viu in bucuria harului Celui datator de viata.

      Sfantul Ciprian zice: 

      "Cum vrei sa fii auzit de Dumnezeu, cand nici tu nu te auzi pe tine insuti?"

Sau:  

         "Spune-mi unde esti atunci cand nu te afli inlauntrul tau?"

Si iarasi:  

"Darul anume isi face loc in noi, pe masura ce se trezeste eul nostru si sunt dezradacinate patimile."

    Cand inima se va curati de patimi, atunci se va inflacara simtirea catre Bunul Dumnezeu.

    Totul este zidit de darul Sfantului Duh, fiindca darul li se da intotdeauna, preaimbelsugat, credinciosilor. Cei ce I s-au daruit Lui fara de intoarcere sunt calauziti de El si El singur ii zideste asa cum stie.

   Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale.Cei care il cauta pe Domnul, Il gasesc pe masura implnirii lor." Lui Dumnezeu ii trebuie numai inima si ii este de ajuns", daca ea va sta deschisa cu evlavie in fata Lui. Rugaciunea neancetata tocmai in aceasta consta, sa ne aflam intotdeauna cu evlavie in fata lui Dumnezeu.Iar peste aceasta stare, pravila, rugaciunea citita, nu face decat sa puna lemne pe foc.

    Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roaga-te, deci, cu simtire!

De unde as intelege ca Dumnezeu nu este atat un Dumnezeu al mintii, ci al inimii, spun Sfintii Parinti.

   Puterea rugaciunii nu sta in cutare sau cutare cuvinte, ci in felul cum se savarseste. Aceasta grija, preocupare de finete sufleteasca continua, aduce o retragere in tine neprovocatoare si smerita in toate.>>

   Intr-o relatare Parintele, ne povesteste ce raspuns i-a dat mama sa, cand a intrebat-o:"De ce da oaia din picior inainte de culcare?" Aceasta ii raspunde : "Se inchina, mama! "